Little black dress – Rianna Phoenix

Little black dress

De ceva mai multă vreme avusesem un vis recurent în care mă vedeam îmbrăcată într-o rochiță scurtă neagră pe care încercam s-o dau jos de pe mine și să o arunc cât colo în curtea din spatele casei. Când ridicam rochia să o dau peste cap, se prindea de gâtul meu și nu reușeam s-o trec peste, fiindcă mă sufocam. Și mă trezeam mereu din acest vis simțind că nu mai am aer. Indiferent dacă dormeam de amiază sau noaptea, aveam același vis neschimbat. Când mi se întâmplă astfel știu că este un mesaj ascuns în spatele visului care trebuie descoperit. Mai mult decât atât, simt că mesajul are o iminență care trebuie să îmi parvină.

Am reflectat mult la simbolismul visului meu. O rochie neagră care mă ducea cu gândul la ceva întunecat, nu neapărat la doliu sau jelire, însă la ceva ce, dacă este îndepărtat de pe mine, face ca viața din mine să scadă, așadar rochia era vitală, ea trebuia să rămână pe mine, ca să nu rămân fără aer, element necesar vieții. Nu am putut să nu mă gândesc că poate rochia pe care o purtam în vis și pe care nu aș fi avut niciodată curajul să o port în viața de zi cu zi (căci era prea neagră, prea sexy și prea scurtă, lăsând la vedere niște părți ale corpului meu pe care mi le țineam tăinuite, acoperite) făcea parte din mine.

Conform legii dualității sau polarității, orice om este alcătuit dintr-o parte luminoasă și una întunecată. Acel yin și yang, acele lumini și umbre, bune și rele care îl fac pe om complet, întregit. Mărturisesc că toată viața m-am ferit să devin sau să las la vedere părțile mele întunecate – de frica judecății celorlalți, dezgustul resimțit la critica venită din partea altora, de rușine, de spaima că aș putea oricând deveni ca mama mea care era ultimul om cu care aș fi vrut să semăn – o femeie capricioasă, răutăcioasă, veșnic nemulțumită, genul de femeie pe care o vânează orice bărbat, de dragul vânătorii, dar pe care ajunge să o deteste, fiindcă este drăcoasă, după modelul personajului feminin principal din sceneta shakespeariană Îmblânzirea scorpiei.

Am dorit să fiu și m-am străduit să devin o fată cuminte, ascultătoare, obedientă, mulțumită de și cu absolut orice, pașnică și împăciuitoare, blândă, blajină, tolerantă, care nu crâcnește când i se dă o poruncă. Într-un cuvânt, am format din mine un caracter angelic, ștergând și anulând din mine și părțile mai puțin supuse, mai îndrăznețe, mai curajoase, mai întunecate. În lumea asta, o persoană angelică nu răzbește, ăsta-i adevărul, fără să fie preșul altora. La orice pas i se smulg fulgii și penele de înger, până când rămâne chilugă. Iar mama mea fix pentru acest lucru îmi detesta caracterul. Era îngrețoșată de acest model mult prea blajin care îl contesta pe al ei.

După cum am vorbit și în alte rânduri, nu poți fugi de părțile tale reprimate, fie ele luminoase, fie întunecate. Te vânează și te persecută până când le lași să-și facă din nou loc în viața ta, ca să te completeze și să te echilibreze. Or, atunci când nici de-a dracului nu vrei să le lași să reintre în viața ta, ele își fac loc în tine prin altcineva: printr-un membru de familie, poate prin proprii copii care îți amintesc că partea neglijată de tine își cere drepturile, sau poate prin partenerul de viață... Sunt atâtea combinații viabile aici. În cazul meu, eu am fost elementul de reproș, chiar și fără intenție, pentru mama mea, aducându-i aminte că se erijase mult prea tare în postura de scorpie, anulându-și părțile suave. La mine, aceeași poveste, doar că în sens invers: ștersesem cu totul de pe harta vieții mele latura mea nu foarte luminoasă, ca să nu ajung ca mama care era evitată de tatăl meu și de alte prezențe masculine.

Cea mai mare teamă a mea a fost cea de părerile și convingerile exprimate de bărbați. Validarea tatălui meu, acceptarea din partea fratelui meu, atenția din partea prietenilor și colegilor mei de sex masculin, toate astea mi-au antrenat atât de tare frica de a deveni o femeie solidă emoțional, curajoasă, care setează niște granițe, care nu este toanta păcălită de toți, care mai joacă dur din când în când și care nu se lasă cu una, cu două, încât am devenit exact ceea ce m-a condamnat la cea mai mare suferință, la traume și abuzuri de toate culorile, încă din fragedă copilărie. Am crezut că sufăr un martiriu meritoriu. Nimic mai fals!

Căsnicia mea a fost cea care a pus capacul și capăt deciziei mele de o viață de a fi un înger care se comporta mai mult ca peștișorul de aur, îndeplinind dorințele tuturor. Și ce bine că a fost așa, întrucât doar când mi-a ajuns cuțitul la os am realizat că fata asta slabă de înger (cum mi se mai spunea) poate deveni și agresivă când se vede amenințată, lovită, asuprită și mințită în ultimul hal. Când m-am văzut aruncată la tomberon ca un avorton, atunci mi s-a declanșat sistemul de alarmă și am sărit în apărarea mea ca și când mi s-ar fi furat sugarul de la sân. Da, mi se furase de la sân copilul interior pe care sărisem să-l apăr cu propria mea viață.

Acelea dintre voi care ați avut bucuria de a deveni mame știți mult mai bine decât mine ce înseamnă să-i fie copilului, care e prelungirea cărnii tale de femeie, pusă viața în pericol. La naiba cu toată bunătatea veți zice atunci, fiind gata-gata să sfâșiați pe oricine doar umbrește sentimentul de siguranță pe care îl resimțiți când copilul e lângă voi, liniștit, crescând în toată pacea și armonia. Puteți spune că a pune piciorul în prag vă face mai puține bune, mai inumane, mai puțin angelice? Nu cred! Tocmai faptul că puneți la treabă instinctul de supraviețuire, de apărare – acea latură care uneori iese la suprafață cu mai multă autoritate, cu vehemență – vă face femei adevărate, complete, întregi și întregite.

Rochița neagră pe care am decis să o iau pe mine, chiar și numai din când în când, m-a ajutat să ies din căsnicia mea toxică, ce-mi provocase o rană de moarte. Tot datorită acestei rochițe pe care hotăram s-o port uneori cu mândrie am reușit să ies din felurite situații de abuz în care nu mă mai simțeam în largul meu, ci mai degrabă resimțeam că mă apropii din nou de circumstanțe în care identitatea mea este pusă la zid și din care mi se sugeau toate energiile și îmi erau consumate toate resursele de către acei vampiri emoționali care colcăie în lumea asta toată, în orice direcție te-ai învârti.

Cu toate că înțelesesem că rochița neagră era latura mea feminină întunecată, absolut necesară unei femei, nu o îmbrăcam constant, fiindcă tendința mea naturală era de a mă refugia mereu în angelismul acela care invita doar abuzatori și rău-făcători în viața mea. O dezbrăcam de îndată ce o luam pe mine, purtând-o preț de doar câteva momente. Apoi iar trecea o bucată de vreme în care nu o scoteam din dulap. Asta până în clipa în care acest vis al meu se tot repetă cu o frecvență alarmantă, îndemnându-mă la propriu nu să o iau pe mine, ci să nu o dau jos, adică să rămân îmbrăcată cu ea. Ea nu trebuia dată jos sub nicio formă, ci purtată ca pe o a doua piele, ca pe ceva intrinsec, dat de la naștere.

TIC

După ce am părăsit căminul conjugal și m-am înrolat într-un program intens de recuperare psiho-emoțională, ajungeau la urechile mele aceleași fraze din partea mai multor specialiști sau colegi de suferință: Odată trecută prin astfel de abuzuri, vei mai trece prin situații asemănătoare. E o chestie de atracție, mi se mai spunea. Și nu reușeam nicicum să accept, să mă împac cu aceste afirmații. Era ca și când mi se spunea că am în frunte o ștampilă pe care scria Liber la abuz. Care era misterul? Ce mă făcea pe mine mai susceptibilă la astfel de comportamente masculine distrugătoare? Eram blestemată să duc o viață în care să mă învârt doar printre psihopați, sociopați, narcisici, bipolari, schizofrenici și alți bolnavi mintal? Însă nimeni nu-mi putea da un răspuns logic la întrebările mele, lucru care nu doar că mă frustra, însă mă și priva de absolut orice fărâmă de speranță că aș fi urcat pe trepte mai luminoase, de unde să apuc să mă bucur de un răsărit de soare blând și cald după nopți cumplite și înspăimântătoare; mă făcea să mă simt de-a dreptul condamnată la o viață de iad, predestinată fiind unui surghiun emoțional interminabil, iar asta până când moartea avea să taie lanțul tiparelor greșite. În astfel de cazuri nu ai cum să nu te gândești că e vina ta. Am început să mă învinuiesc pentru simplul fapt că mă născusem, întrucât alegerile mele nu mai contau, ele trebuiau să fie aceleași din trecut ca să împlinesc o pedeapsă karmică pentru nu știu ce păcate capitale neispășite din așa-zisele vieți anterioare.

Și totuși sufletul meu nu-și găsea pacea, la fel de bine cum nu-și găsea ÎNCĂ răspunsurile. Însă, atunci când nu mai găsesc lumină în viața mea, mă îndrept spre unicul meu Luminător, puterea mea superioară, pentru că știu că deține răspunsurile la niște întrebări de fond pe care doar EL mi le inspiră, tocmai pentru a mi le revela, pentru a-mi dezvălui secretul din spatele lor.

Cum poate o femeie ca mine, trecută prin relații abuzive și traumatizante, să evite să se mai intersecteze cu un abuzator, cu un vampir energetic și emoțional, fără să treacă atâta amar de vreme în care s-a atașat puternic de el, doar ca să descopere, cu amărăciune, că a dat de un fute-vânt, de un killer de suflete și inimi, fără să trebuiască să îi mai acorde chiar și numai o întâlnire, nu zic mai multe la rând, ca să-l poată verifica dacă mansarda îi este în ordine? Așa l-am întrebat pe Dumnezeu multe luni la rând, sperând cu toată ființa că există o soluție și pentru astfel de femei rănite, lovite, îmbrâncite, să nu mai cadă în aceeași capcană, însoțindu-se cu bărbați care se hrănesc ca hienele din hoiturile acestor biete femei aproape ucise la interior.

Ei bine, cine caută găsește. Răbdarea amară-i, zice Aristotel, dar rodul ei dulce-i. Și lucruri bune se dau celor care știu să aștepte, zice un proverb englezesc. După atâta amar de așteptare cu sufletul la gură pot spune că mi s-a revelat un răspuns de mare valoare și însemnătate pe care doresc să-l împărtășesc aici: DA, există o soluție scurtă și ușoară ca o femeie să își dea seama dacă un bărbat este sănătos din punct de vedere emoțional și dacă s-ar putea apropia de el sau dacă ar trebui să facă cale întoarsă, fugind de el mâncând pământul, înainte de a-și fi investit sentimentele într-un astfel de bărbat falimentar d.p.d.v. psiho-emoțional. Există o tehnică pe care am testat-o mai multă vreme și pe care am împărtășit-o și altor femei care mi-au urmat sfatul, punând-o în aplicare ca la carte, și care a dat rezultate excepționale, împuternicind acele femei curajoase care au încercat micul meu experiment. Iar această tehnică o numesc Tachinarea de Înaltă Calitate sau TIC.

Desigur, înainte să-mi expun descoperirea, aș vrea să menționez că nu vorbesc niciodată despre lucruri pe care nu le testez personal. Iar descoperirea despre care voi vorbi în continuare a fost testată de mine de-a lungul mai multor săptămâni, pe baza unui studiu de caz atent organizat.

TIC-TAC

De când sunt mici, băieții cresc tachinându-se una întruna. E modul lor absolut natural de a se căli, mai ales în acest secol în care războaiele, luptele, duelurile nu mai sunt la ordinea zilei, motiv pentru care bărbații să trebuiască să ia lecții de scrimă, de lupte cu sabia, să meargă la exerciții de tragere și să învețe să mânuiască diferite arme. Tachinarea este și modul lor de a se simți bărbați, de a se simți în pielea lor, de a crea o conexiune emoțională, de a lega prietenii mai mult sau mai puțin strânse cu alții de teapa lor. Este maniera lor de a lega frății, de a se complimenta, valida, aprecia etc. Știu aceste lucruri, pentru că i-am observat îndelung și cu multă atenție, încă de mic copil.

Pe deasupra, am crescut într-o familie cu doi bărbați care mă tachinau fără pauză. Tatăl meu are și astăzi acest obicei de a mă tachina (sau de a mă lua la 13-14, cum îi mai spun eu felului său de a mă aborda) fără rușine. Este și a fost dintotdeauna modul lui de a relaționa cu mine. Tot de la el a învățat și fratele meu să comunice în acest fel. Evident, pentru o fată sau o femeie care nu cunoaște acest fel de relaționare, tachinarea i se poate părea obositoare, covârșitoare, uneori chiar ofensivă, nenaturală, lucru la care nu ar apela niciodată pentru a face punte de legătură cu un bărbat.

Totuși este important de înțeles modul de gândire și de relaționare a bărbaților. Când unui băiat îi cade cu tronc o fată, o tachinează de cele mai multe ori. Face glume cu ea sau pe seama ei, o trage de codițe, îi pune piedică atunci când ea trece pe lângă el, o mai atinge de fund, o pișcă mai nu-știu-eu pe unde… În fine, ați priceput ideea. Băieții încearcă să intre în sfera unei fete, însă nu după regulile ei, ci după ale lor, adică alea mai bădărane ale băieților. La prima vedere pare că băieții s-ar comporta ca niște draci iar fetele, ca niște îngerași. Dacă vi se pare că băieții nu știu, nu pricep, nu întrevăd, nu ghicesc ce simt fetele, se arată a fi niște insensibili, niște golani care nu sunt capabili de emoții profunde, de conexiuni emoționale intime; că nu ar fi în stare să lege prietenii cu fetele, că fug de angajamente, că nu-s capabili să țină cu dinții de o relație cu o fată… Aveți dreptate, doar vi se pare! Băieții, bărbații sunt mai mult decât capabili să lege, să cultive și să lupte pentru o relație cu o fată, cu o femeie. Doar că modul lor de a acționa diferă ca cerul de pământ de stilul nostru de a vedea lucrurile și a le dispune.

Ambele sexe nutresc aceleași nevoi și dorințe. Problema apare atunci când încercăm să ni le comunicăm unii altora. Pentru că fiecare categorie vorbește pe limba sa, grai care nu poate fi tâlcuit ușor. Prezenta expunere nu are ca scop să vă învețe să descifrați bărbații. Nu-i rolul meu acela de a-i traduce. Ci doar să vă arăt că într-adevăr există o cale simplă, ușoară și deloc complicată, haioasă și jucăușă, spontană și interesantă prin care să vă testați posibilii dar și actualii parteneri, ca să vedeți dacă faceți casă bună cu ei sau nu. Sub nicio formă nu pot garanta un happy-end celor aflate deja într-o relație amoroasă. În schimb, pot oferi garanția, mai ales celor cu un stil de atașament anxios, că există un The End la o relație în care nu vă simțiți în siguranță.

Femeile cu un stil de atașament anxios resimt cel mai puternic frica de a fi părăsite, abandonate de parteneri. Deși nu o fac conștient, aceste femei devin lipicioase sau aderente – cum îmi place să le mai spun – cerșind atenția, validarea, încurajarea bărbatului cu care se însoțesc. Și nu le condamn, întrucât o femeie cu un astfel de stil de atașament poartă stigmatul unei relații fragmentate cu propria mamă (stilul de atașament se formează în cea mai fragedă pruncie, de la mamă mai întâi). Mai mult decât atât, dacă nu a fost validată nici de tătucul ei sau de prezențele masculine din sfera ei la vreme potrivită, ea caută febril să umple un gol sau poate chiar un hău lăsat în urmă de cineva din viețile lor prin substituirea acelui gol cu un bărbat. Iar atunci când un bărbat apare în viața unei astfel de femei, bombardând-o cu iubire, grijă și atenții, femeia anxioasă nu îl poate refuza. E mersul natural al lucrurilor să dorim să umplem ceva ce s-a golit. Or, rezervorul emoțional al femeii anxioase, atunci când e gol sau golit, trebuie reumplut numaidecât, altfel anxietatea de a nu avea de cine să te lipești este cumplit de dureroasă și de apăsătoare.

Femeia cu stilul de atașament anxios – cum fusesem și eu cândva (vorbesc la trecut, fiindcă stilul de atașament se poate schimba cu adevărat și se poate corecta într-unul securizat, echilibrat) – se atașează imediat. Nu-i trebuie mult ca să simtă ceva puternic pentru un bărbat pe care l-a zărit cu câteva ore în urmă. Din păcate, acest stil de atașament îi joacă feste într-atât, încât îi este foarte greu să gândească lucid, mai mult cu capul, decât cu emoțiile, pentru a testa întâi terenul, să vadă dacă bărbatul de care îi place și de care s-a atașat îi poate oferi și siguranța în care emoțiile ei să fie apreciate și reciprocate. Iar atunci când nu gândești lucid e foarte greu să discerni intențiile celuilalt. Trăiești într-o poveste, într-un basm cu un final fericit gândit de tine, când realitatea este cu totul diferită, distorsionată de propriile tale sentimente și de teama că, dacă nu prinzi momentul oportun, bărbatul acela îți va scăpa printre degete și vei sfârși singură, nevrută, neiubită, o fată bătrână nefericită până la adânci bătrâneți.

Pentru o femeie cu stilul de atașament anxios timpul este foarte prețios. Unde mai pui că ea aude acel tic-tac permanent al ceasului ei biologic interior? Nu îi ia prea mult să ajungă să aibă obsesii legate de un bărbat pe care abia l-a cunoscut, să-și dea filme cu viitorul lor împreună, cu copiii lor, cu nepoții pe care îi vor avea. Așa că, dacă acest tip de femeie acționează mereu în contra-timp, părând tuturor bărbaților că este o disperată și că se grăbește mai ceva ca una care pierde trenul, speriindu-i pe masculi și punându-i pe fugă, pasămite și soluția care să vină în ajutorul ei trebuie să fie una foarte rapidă, în caz contrar o va precipita într-o relație în care se va distruge și mai tare emoțional.

TIC este într-adevăr o tehnică foarte practică și rapidă de a detecta, chiar diagnostica, un bărbat cu o stimă de sine scăzută sau unul cu o lipsă crasă de sobrietate emoțională care trebuie să existe la orice bărbat sănătos d.p.d.v. psiho-emoțional. Este o tehnică uluitoare care scoate la lumină tipurile de personalitate machiavelică, psiho sau sociopată, narcisică, cu tendințe de graniță sau bipolară, schizoidă ș.a., făcându-le să se dea de gol numaidecât și să fugă ca dracul de tămâie. Cum face asta? Ei bine, TIC acționează testând grosimea stratului de ego sau de orgoliu pe care bărbatul în cauză l-a dezvoltat.

Orice bărbat cu stimă de sine scăzută – și se știe că sunt bărbați care își caută înadins relații cu femei doar pentru a-și hrăni egoul, pentru a-și alimenta nevoia de validare personală – nu poate face față unei tachinări sănătoase și de înaltă calitate. Or, se știe, un mascul sănătos la minte și la inimă nu doar că apreciază tachinarea, ci și ridică mingea la fileu celui care îl tachinează. Ba mai mult, e în stare să se autoironizeze, își cunoaște defectele, și le acceptă și face haz de ele, spre deosebire de bărbații care nu suportă ca cineva, mai exact o femeie, să nu le gâdile orgoliul, să nu-i complimenteze, să nu-i aduleze, să nu îi perie și să nu le ridice statui. Cei din urmă nu suportă să faci glume pe seama lor, oricât ar fi ele de nevinovate. Astfel de bărbați nici nu se autoironizează, ci, din contră, vorbesc mereu foarte frumos la adresa lor, ca și când își prezintă CV-ul în fața unui auditoriu. Își laudă singuri performanțele și trofeele, nesuportând ca orgoliul să le fie câtuși de puțin atins, pentru că se ofilesc pe dată ca niște mimoze.

Există două variante de reacție ale unui bărbat din triada întunecată (narcisic, machiavelic, psiho-sociopat) la tachinare. Fie 1. Nu răspunde și te ignoră total, făcând pe supăratul care își arogă dreptul de a fi persoana jignită căruia să-i ceri neapărat iertare și să faci reparație pentru daunele produse orgoliului personal, fie 2. Răspunde cu agresivitate (verbală sau fizică sau chiar ambele). A doua variantă consider că este esențială pentru femeile deja trecute printr-un abuz într-o relație de orice fel cu un bărbat. Este stegulețul roșu care îți spune tare și clar că trebuie să stai departe de acest tip de bărbat care nu este bărbat în deplinătatea termenului din dicționar. Dacă un bărbat nu se simte bărbat, decât atunci când poate manipula, vătăma, controla sau abuza o femeie, acela nu se poate numi bărbat. Iar astfel de specimene nu ar trebui să populeze sfera unei femei sănătoase, care se respectă și se iubește la adevărata ei valoare, darămite în compania unei femei care parcurge un drum de recuperare dintr-o situație de abuz trăită alături de astfel de bărbați.

Rândurile de mai sus le voi argumenta și prin experiența trăită de mine. Deși am crescut pe lângă doi bărbați care m-au călit prin tachinare, în perioada logodnei mele cu fostul meu soț nu am putut niciodată să îl tachinez, nici măcar foarte ușor. Asta din cauză că, întâi de toate, aveam un stil de atașament anxios și nicidecum nu aș fi vrut să lezez orgoliul bărbatului meu. Mi se părea un adevărat păcat să fac așa ceva, prin asta cel mai probabil îndepărtându-l de mine. Vă sună cunoscut tiparul?

După căsătoria noastră, când am încercat de câteva ori să fac glume inofensive și să-l tachinez, m-am trezit cu niște reacții disproporționate din partea lui, exagerat de agresive și de violente, în urma cărora am suferit leziuni care au necesitat asistență spitalicească de urgență sau am fost pedepsită emoțional în diferite feluri. Îmi veți spune, și dacă ai văzut aceste lucruri atunci, de ce nu ai plecat, de ce nu l-ai părăsit, de ce nu ai luat atitudine, de ce nu te-ai salvat? Vă spun cu mâna pe inimă că la vremea respectivă nu am știut aceste lucruri pe care le știu astăzi. De bună credință am crezut că o căsnicie trebuia să se desfășoare sub auspiciul acelor rigori, că într-adevăr greșisem față de el și că era de datoria mea să repar lucrurile, motiv pentru care nu am plecat decât atunci când sufletul meu era în moarte clinică. Că trebuia să fiu mai bună, mai angelică (!), mai suavă, mai tandră, mai înțelegătoare, să-mi țin gura, să mă înfrânez de la atâtea și atâtea lucruri… Anxietatea mea de a-mi pierde soțul – un bărbat bolnav mintal despre care nu am știut nimic atunci când m-am căsătorit – era cuplată cu un permanent sentiment de culpabilitate, des întâlnit la femeile cu stilul de atașament anxios. Dacă ceva nu mergea în relație, mă învinovățeam doar pe mine și lucram neobosit să repar sau să reconstruiesc de la zero ceea ce oricum nu avea cum să stea în picioare.

Sigur, uitându-mă astăzi înapoi la cele întâmplate și trăite, nu pot decât să oftez cu tristețe, însă nu mă mai revolt și am acceptat deplin că dăm la schimb suferință pentru înțelepciune. Înțelepciunea de a ne cunoaște pe noi, de a ne iubi, de a ne respecta și a ne trata la adevărata noastră valoare. Mai ales atunci când cel de lângă noi nu o s-o facă niciodată. Dar pentru această cunoaștere a trebuit să plătesc un preț foarte mare. Și să trec prin ciur și dârmon, ca să văd lumina de la capătul tunelului. Nu regret, fiindcă am iubit. Deși am pierdut, am trăit. Iar în iubire nu există regrete, nu există ranchiune. Doar lumină, iertare, acceptare, vindecare. Pace și tihnă.

Femeia cu stilul de atașament anxios este foarte vulnerabilă la anumite comportamente negative. Fericit cel sărac cu duhul, se mai spune, sau mai bine să nu știi. Dar eu vă spun că-i mai bine să ți se spună dinainte, tocmai ca să știi și să te ferești. Pentru că anumite comportamente și tipuri de personalități nu pot fi schimbate. Dacă femeia anxioasă este poate cea mai idealistă, sperând că, cu iubirea ei nestăvilită, va reuși să schimbe cursul istoriei, poate că ar trebui scuturată un picuț, pentru a i se arăta adevărul gol-goluț, de la bun început, înainte să-și dea filme. Ea oricum și le va da, însă, cu cât ia decizii mai raționale, cu atât mai ușor îi va fi să iasă din tiparul acela bolnăvicios de a se întoarce în povestea de la Walt Disney, Frumoasa și bestia, în care ea ca femeie îl va umaniza pe cel care se comportă, chiar și numai subtil, ca o fiară față de ea.

Există anumite semne foarte perfide, atât de bine ticluite de anumiți bărbați, mai ales de către narcisicii zilelor noastre (și nu numai), care, dacă nu sunt evidențiate în culori țipătoare, riscăm ca femei să le trecem cu vederea și să ne trezim în ochiul furtunii când deja este poate prea târziu. Vă spun că e foarte greu să lipești la loc bucățile unei inimi frânte. Nu mă credeți? Încercați-o pe pielea voastră și vedeți!

Iată câteva dintre acele semne pe care doresc doar să le enumăr, nu să le și detaliez (literatură în domeniu este cât încape), ca să puteți recunoaște bărbații care doresc să controleze și să vă manipuleze:

Acționează foarte agresiv, insistent, impunător – chiar și când te curtează (ceea ce nu-l face deloc plictisitor!)
Nu-i plac spontaneitatea (aceasta îl privează de control), voioșia, glumele, tachinările (care scoate la iveală subiecte tabu), caracterul jucăuș (devine indispus)
Te presează să vă mișcați rapid în relație (să treceți numaidecât la nivelul următor: să vă mutați împreună, să aveți o relație exclusivă, să vă căsătoriți repede etc.)
Gelozie obsesivă și hiper-vigilență din partea sa (libertatea femeii este deja reglată de partener)
Are nevoie constantă de contact (telefon, mesaje, emailuri, întâlniri)
Trebuie să știe tot timpul unde ești și cu cine
Îți face program (tot timpul tău este la dispoziția lui)
Dă vina mereu pe fosta sau fostele (neprihănitul care evită să se arate așa cum este, cu bune dar mai ales cu rele, chiar și după ceva mai mult timp în relație)
Furie la volan (și nu numai, dar mai ales în situații absolut banale – semn al dezinhibiției)
Dacă ar fi să-l descrii, ai zice despre el că e intens/focos/arzător
Pare să-i placă să creeze dramă și haos, încurcături și ambiguități
Vorbește de rău oamenii la care ții și pe cei care îl iubesc
Dorințe contradictorii
Îți intră în grații ușor (nu doar ție, ci și celor din jurul tău)
Comportament ambivalent (ziua înger, noaptea drac, rece-cald, sfânt/păcătos)
Apare în peisaj neanunțat
E secretos

Femeia anxioasă se va simți foarte flatată de astfel de reacții și comportamente. Nicidecum nu se va gândi că în spatele lor se ascunde o personalitate cu probleme, cu un temperament negativ, capricios, lunatic, un obsedat de control și de manipulare. Triada întunecată menționată ceva mai devreme cuprinde acele trei tipuri de personalitate care se hrănesc din manipulare și controlul total al victimei. Nu vă înșelați, aceștia se perindă printre noi, cu unii chiar trăim în aceeași casă, și nici măcar nu ne dăm seama. Recent am observat un val de astfel de tipuri de personalitate bolnăvicioasă a căror victime sunt tot mai multe femei de toate vârstele și rasele.

Dacă vrei să-ți păzești viața, inima, sănătatea mintală, a ta și a celor din jurul tău, recomand folosirea tehnicii TIC. TIC nu înseamnă să fii rea, sarcastică, ofensivă, jignitoare, scârboasă, drăcoasă, o scorpie de femeie. Înseamnă doar să bagi un pic bățul prin gard, ca să stârnești ursul și să vezi ce-i poate vorba și pielea. În fond și la urma urmei, bărbatul, nu femeia, este cel care trebuie să fie în stare să suporte zgârieturi, să se mânjească, să se tăvălească în noroi, să fie atins, să se lupte și să apere. Dacă nu el, cine? Doar nu femeia! Ea să fie scutul care amortizează loviturile? Eu spun un NU categoric și mi-o asum.
Prin TIC nu provocăm pe nimeni la un duel între sexe, pentru a ne arăta femei puternice, pentru a demonstra că niciun bărbat nu ne poate ține sub papuc. Nu ăsta-i sensul și scopul aici. Prin TIC dorim doar să separăm acei bărbați sănătoși la cap și care chiar au ce căuta în sfera existenței noastre de cei care sunt ca niște lipitori emoționale și energetice.

Ca să fiu mai specifică, voi da câteva exemple de TIC în discuțiile mele purtate cu subiecți aleși pentru studiul meu de caz. De asemenea, voi posta și alte exemple ale altor femei care au pus în practică această tehnică. Pentru acest studiu de caz am decis să-mi fac un cont pe un social media unde să am acces la dialoguri cu bărbați de toate vârstele și crezurile, din toate națiunile. Menționez că TIC este foarte bună atât online, cât și în viața reală (mai ales în ultima).
Iată câteva exemple de TIC aplicate de mine și de alte femei, cu succes vizibil în detectarea personalităților bune sau mai puțin bune:

Ex. 1:
El: Îmi place mult profilul tău. Aș vrea să conversăm. Ce zici?
Eu: A, da? Ca să vezi, mie nu-mi place absolut nimic la profilul tău. (Hahaha)
El: Hahaha (râde cu emoticon-uri multe). Ești haioasă rău.

Discuția s-a continuat într-o manieră veselă, jucăușă, spontană. Subiectul ales de mine nu a dat înapoi de la tachinare, ba chiar s-a deschis față de mine și mi-a mărturisit lucruri mai profunde despre el.

Ex. 2:

După câteva emailuri schimbate între mine și un subiect oarecum serios, cu toate că răspundea mai mult sau mai puțin la tachinările mele, am decis să îi scriu un mesaj în care i-am spus, cu sinceritate, că nu îl găsesc atrăgător, motiv pentru care nu doresc să înaintez relația noastră de corespondență.

El: Dar totuși ce notă îmi dai la capitolul estetică fizică. Fii sinceră.
Eu: Sincer?
El: Da.
Eu: Ok. Un 5, nu mai mult.
El: Să o f*t pe mă-ta! Crezi că ești mai brează? Idioato! Nimeni nu mi-a dat vreodată un cinci!
Eu: Cred că a venit momentul să primești și nota asta. Zi merci că-i de trecere! Haha

Comentariile sunt de prisos aici (haha). Aparent acest subiect a dorit nespus o femeie care să-i acorde un Magna cum laude.

Ex. 3:

El: Ești super interesantă! Îmi place umorul tău.
Eu: Da? Mno, păi tu nu prea ești interesant. Ești de-a dreptul plictisitor. (hahaha). Și mie îmi place umorul meu.
El: Hahaha, ești îndrăzneață. Îmi placi. Hai să ieșim.
Aici subiectul mi-a dat adresa să ne întâlnim la o cafea la o terasă în oraș. Discuția noastră online nu a durat nici 10 minute până când am fost invitată în oraș.

Ex. 4:

Eu: Zâmbetul ăla din poza ta de profil compensează cumva pentru personalitatea ta monotonă? Hahaha
El: Ahahaha. Din păcate da. Sunt interesant numai în pat, din nefericire.
Eu: De ce din nefericire? Hahaha
El: Eh, zic și eu așa.

(Dacă sunteți pe fază, numai din această scurtă schimbare de replici aflați ce calități are individul de mai sus, eventual ce interese și intenții ascunse posedă.)

Ex. 5:

Eu: Uau, ce culoare ai la pantofi! Este exact culoarea vomatului cățelului meu! Hahaha
El: Hahahahah. Doamne, maică-mea avea dreptate când îmi zicea că acel căcăniu o să iasă în evidență. Ce mândră o să fie de alegerea mea. Hahaha!

Un alt subiect care a recurs la love-bombing (bombardament de atenție și afecțiune) cu o prietenă de-a mea, când aceasta nu a mai dat niciun semn de viață timp de câteva ore bune, până seara când a ajuns acasă a primit 38 de emailuri. Într-unul dintre ele, subiectul nostru, un tip foarte pedant și extrem de precaut în auto-prezentarea sa din profil (părea bărbatul perfect din toate punctele de vedere), a scris următoarele:

El: Scrie-mi numaidecât, sunt la închisoare.

În următorul email care venea la nici 4 minute distanță de cel de mai sus, acesta scria:

El: Am hotărât să-mi șterg adresa de email. Scrie-mi acum, dacă nu, te voi bloca și nu-ți voi mai da adresa cea nouă. Tu ai vrut să ajungem aici.

La nici 2 minute după acest email apare un altul în care scrie:

El: Am sunat la poliție și le-am dat adresa ta de email să te cerceteze. Le-am spus că m-ai amenințat pe mine și pe familia mea cu omor. Succes!

După alte 2 minute regăsim următorul email:

El: Ce naiba faci? De ce nu răspunzi?

După doar un minut:

El: Ești o curvă! Să nu-mi mai scrii niciodată.

No comment.

Ex. 6:

Eu: Au trecut 6 zile și încă nu mi-ai cerut adresa. Se pare că ești un psihopat sau un criminal în serie foarte calculat și răbdător. Hahaha
El: Așa este. Haha. Calculez tot ce mișcă. Răbdarea aduce roade bogate. Hahaha
Eu: Multe victime până acum?
El: Hmmm… nenumărabile. Hahaha
Eu: Să încep să iau lecții de auto-apărare, ca să mă simt mai în siguranță?
El: Da, cred că ar fi cazul. Hahaha. Acum, pe bune, ești clovn autorizat? Ești foarte haioasă!
Eu: Da! Vrei să-mi vezi diploma? Haha
El: Hai că mi-o arăți în seara asta. Dacă vrei să ne vedem și să mâncăm ceva împreună. 😊 Te invit la o cină cu un psihopat de calibru mare. Haha

Ex. 7:

Am aplicat aceeași tactică de mai sus de la exemplul 6 cu un bărbat care părea foarte cumințel. Reacția sa pe care am intuit-o oarecum a fost departe de a fi cu minte (joc de cuvinte):

El: Nu e frumos să vorbești așa. Poți jigni pe careva.
Ea: Vai, săracul de tine! Abia te-am atins și deja te-ai ofilit, mimoză? Hahaha
El: Ai nevoie de ajutor. Du-te la terapie și nu mai face pe psihopata. Voi astea care vă credeți independente și inteligente sunteți duse rău cu capul.

Am avut nenumărate dialoguri online, telefonice și nu numai, prin care am putut studia foarte atent feluritele reacții ale bărbaților atunci când sunt tachinați ușor. Spun ușor, pentru că după fiecare tachinare am considerat că este potrivit să folosesc emoticon-uri prin care să arăt că glumesc, alteori am adăugat interjecții sau hahaha sau menționam că ceea ce spun e pur și simplu o glumă, nimic serios. De ce am făcut acest lucru, mai ales în cadrul online? Pentru a evita să se înțeleagă că sunt ofensivă, sarcastică, jignitoare și că doresc cu tot dinadinsul să mă arăt superioară bărbaților cu care conversam.

Evident, TIC nu este o batjocură, nu înseamnă să fii critic, sarcastic, rău-voitor. După cum ați văzut, bărbații sănătoși emoționali au reacționat frumos, în mod jucăuș la tachinări. Ba chiar unii s-au și autoironizat, lucru care spune foarte multe, în doar câteva cuvinte, despre temperamentul și personalitatea indivizilor.

Observații

Pe parcursul studiului de caz am avut bucuria să observ niște lucruri care au întărit multe dintre afirmațiile mele cu privire la tachinarea de înaltă calitate venită din partea unei femei.
În primul rând, TIC nu doar că a separat subiecții sănătoși de cei cu probleme, scoțând în evidență foarte bine trăsăturile personalităților întunecate, ci a și evidențiat că bărbații supuși tachinării și care au răspuns pozitiv la provocare s-au arătat deschiși în a comunica la nivel emoțional despre subiecte care, în mod normal, deși ar trebui adresate din primul moment al cunoașterii reciproce, aceștia nu o fac. În dialoguri fără tachinare, bărbații și interlocutoarele lor ajung într-un punct fără de întoarcere când se încearcă trecerea de la saluturi la întrebări, precum: Cu ce te ocupi? Ce-ți place să faci în timpul liber? Îți place asta sau asta? Prin TIC, ei singuri au deschis subiectele pe care femeile ar trebui să le poată aborda cu ușurință în orice dialog cu un bărbat, încă de la început.

De asemenea, TIC a încurajat tatonarea subiectelor tabu care în prima perioadă a unei relaționări cu un bărbat nu sunt puse pe masă și care, mai ales pentru o femeie anxioasă, sunt de o importanță crucială, pentru simplul fapt că astfel femeia își poate da seama dacă bărbatul respectiv are intenția unei relații de lungă durată, de scurtă durată fără responsabilități (sex și nimic mai mult), dacă are gânduri serioase de viitor (căsătorie, copii, viață stabilă) sau dacă există într-un plan secundar altcineva (o soție, o prietenă serioasă), informații importante pe care unii bărbați le omit în general.

Mai mult, am observat că TIC creează legături de lungă durată, trezind interesul bărbaților față de femeile care au pus în aplicare tehnica. Bărbații au complimentat spontaneitatea, inteligența, prezența de spirit și vioiciunea femeilor care au experimentat cu TIC. Nu doar atât, ci s-au simțit în largul lor ca bărbați cărora li se vorbește pe limba lor, folosită de aceștia încă din copilărie în cercul altor bărbați. S-au simțit înțeleși, descifrați, acceptați, apreciați.

Nu în ultimul rând, bărbații nu au simțit presiunea care apasă asupra lor de cele mai multe ori în prezența unei femei anxioase prea lipicioase care caută, chiar și fără s-o declare sus și tare, atenția, validarea, aprecierea bărbaților. TIC oferă femeilor ocazia de a demonstra bărbaților contrariul: și anume că nu cerșim validarea lor, nu căutăm febril părerea lor bună despre ceea ce spunem și facem, prin TIC arătăm că nu ne este teamă de autoritatea masculină, de a-i zgâria ușor, pentru a vedea ce le poate pielea. Prin TIC le arătăm că nu ne este teamă de respingerea sau abandonul lor, fiindcă nu ne este teamă în primul rând să îi atingem în orgoliul lor.

În sfârșit, am rugat și femei căsătorite să aplice tehnica TIC. Acestea au raportat o relaționare mult mai sănătoasă și mai deschisă cu soții lor. Soții par a-și fi schimbat comportamentul lor zilnic față de soțiile și copiii lor. Așadar, TIC poate fi folosită nu doar în relaționările cu bărbații în general, ci și ca o metodă ludică de a retrezi pasiunea dintre partenerii conjugali.

Femeilor care trăiesc o permanentă anxietate și frică de autoritățile masculine le spun că, dacă nu ați folosit TIC și v-ați ferit mereu să faceți un pas câtuși de greșit, să spuneți ceva nelalocul lui, să glumiți pe seama bărbaților, aveți nevoie să încercați această tehnică. Cu cât vă feriți de ea mai mult, cu atât mai mult aveți nevoie să vă recăpătați încrederea, curajul, să vă reîmputerniciți. TIC demonstrează că femeii nu îi este frică să spună ce are pe suflet, ce o deranjează, ce o incomodează sau o sperie, ce anume o bucură și o satisface, își declină nevoile și își setează granițele, toate acestea într-un mod jucăuș pe care niciun bărbat sănătos la cap nu se poate supăra. Ba mai mult, vânătorul din el se simte onorat să împlinească dorințele femeii cu care relaționează, considerându-le ca pe un trofeu pentru care este invitat să lupte să îl cucerească. Monotonia la care se împotmolesc multe relaționări este înlocuită de mult interes și mister, ultimul dintre ele fiind și un stimulent pentru bărbatul veșnic plictisit.

Spre deosebire de stilul de atașament anxios pe care bărbații îl adulmecă numaidecât și de care se feresc – se simt sufocați – TIC este foarte apreciată de bărbați, fiind și cartea de vizită a femeii care își atribuie valoare, mai ales atunci când bărbatul uită să i-o recunoască. Tachinarea este de înaltă calitate din două motive: 1. Nu recurge niciodată la insulte sau ocări și 2. Femeia care aplică TIC își demonstrează istețimea, agerimea minții, deșteptăciunea și perspicacitatea, umorul, rațiunea, logica și chiar și spiritualitatea.

Concluzii

Dacă la început îmi spuneam că nu voi fi niciodată capabilă să vorbesc în stilul acesta în dialogurile cu bărbații, fiind de-a dreptul înspăimântată să deschid gura, după prima mea tentativă frica s-a înjumătățit. Apoi s-a tot micșorat, până când nu am mai resimțit-o deloc. Prin exercițiu am dobândit siguranță, mai multă stimă de sine, dezinteres total față de opiniile bune sau rele venite din partea reprezentanților sexului masculin, întrebări de genul Ce o să spună ăștia despre mine? Vor zice că sunt o fată urâcioasă, răutăcioasă? Că nu mai sunt o fată bună? nu au mai prins rădăcini în mintea mea. Și asta numai pentru că am avut curajul să nu dezbrac rochița neagră, latura mea feminină întunecată, care face parte din mine și de care nu pot, dar nici nu vreau să mă dezic.

Celor care încercați TIC vă doresc succes. Nu vă garantez că primul venit va răspunde provocării în mod pozitiv, așa cum nu vă pot asigura că cel care va răspunde pozitiv este și viitorul vostru soț și tatăl copiilor voștri. Însă pot să vă garantez că, aplicată bine, TIC poate să vă arate personajul negativ care stă să intre cu bocancii în viețile voastre, poate să vă scutească de multă suferință alături de unul ca el, dar și de multe riduri, pentru că TIC este o tehnică eliberatoare și plină de umor care vă va ajuta să vă destindeți în dialogurile voastre cu sexul tare. 😉

P.S. 1: De când aplic tehnica TIC (îmbrac rochița neagră), nu mai visez că mă strofoc să o dezbrac.

P.S. 2: Acest articol nu este dedicat sub nicio formă persoanelor care suferă de sindromul Stockholm (victima care se întoarce la agresorul ei)! Totul este să vrei iar eu nu vreau să vreau pentru voi să vă înfruntați agresorul sau să-l părăsiți, dacă voi nu o doriți. Nu este nici un articol care produce magie în viețile femeilor, nu vă înșelați! Însă poate lumina niște colțuri mai întunecate dintr-o (posibilă) relație, respectiv poate descreți frunțile atâtor femei temătoare și îngrijorate de siguranța lor emoțională.

P.S. 3: TIC poate fi aplicată și de către bărbați în relațiile lor cu femei care demonstrează trăsături ale unei personalității întunecate și răuvoitoare.